Scurt istoric Tălmaciu

Așezarea sa în apropierea defileului Oltului i-au marcat istoria. Pe raza localității, la Boița, românii au construit un castru puternic care păzea ieșirea din trecătoarea drumului aluatan  ce ducea spre Cedonia, Ocna Sibiului și Apulum. Tot pentru dominarea defileului, regii Ungariei au construit cetatea Landeskrone (în germană Coroana țării) pe dealul din vestul localității, în apropierea șoselei Sibiu – Râmnicu Vâlcea.

Tălmaciu în Harta Iosefină a Scaunului filial al Tălmaciului, 1769-1773 

 

Conform Dicționarului Transilvaniei, Banatului și al Ținuturilor Alipite (1921), suprafața localității era de 13.557 iugăre cadastrale. 

Numărul locuitorilor în: 1910: 1284; în 1920: 1269, dintre care 159 români, 301 sași și șvabi, 738 germani, 7 evrei, 64 de alte etnii; numărul caselor: 193. Localitatea Tălmaciu beneficia în acea perioadă de: secretariat comunal, judecătorie cercuală (de ocol), preceptorat al tribunalului Sibiu, post de jandarmi, filială locală de poștă și telegrafie (PTTR), gară CFR și o circumscripție sanitară rurală.

Este atestat documentar în 1265: Tholmach. Potrivit mai multor istorici, numele localității este amintirea numelui unui trib peceneg, Talmaci. După colonizarea sașilor, Tălmaciu devine centrul scaunului românesc cu același nume, cuprinzând localitățile Tălmăcel, Boița, Turnu Roșu, Racovița, Sebeșu de Jos și Plopi (astăzi dispărut). Din 1453, Scaunul Tălmaciului și cel al Săliștei au fost încorporate Scaunului Sibiului, ca subunități administrativ-teritoriale subordonate acestuia, până la desființarea Universității Săsești, după instaurarea dualismului austro-ungar. Din 1987 comuna Tălmaciu este oraș.

Fiind un punct obligatoriu de trecere spre sudul Carpaților Meridionali, Tălmaciu a fost martorul a numeroase evenimente războinice. Pe aici au trecut romanii în timpul războaielor daco-romane. Multe incursiuni otomane spre Transilvania s-au derulat pe aceeași rută. Lângă Tălmaciu s-au regrupat trupele lui Mihai Viteazul, în 1599, înaintea Bătăliei de la Șelimbăr. În 1848, lângă Tălmaciu, au avut loc lupte între trupele țariste și armata generalului Bem, pentru controlul defileului, iar în 1916 teritoriul localității a fost teatrul operațiunilor militare ale Armatei Române în Bătălia Sibiului.

 

Cetatea Tălmaciu

Construită la 1370, cetatea este situată la sudul localității, pe un deal ce domină trecerea spre defileul Oltului. A făcut parte din sistemul de apărare a sud-estului Transilvaniei. În două rânduri regii Ungariei dispun demolarea cetății, Vladislav (1453) și Matia Corvin (1489), ordinul nefiind respectat din moment ce în anul 1535, zidurile oferă protecție armatei conduse de Ștefan Mailath.

Descoperirile arheologice de pe teritoriul județului Sibiu permit încadrarea acestuia în aria geografică în care s-au perindat etapele timpurii ale procesului de antropogeneză.

Cea mai veche mărturie despre existența umană pe aceste meleaguri o constituie un toporaș de mână (cioplitor) unifacial, confecționat din silex, descoperit în anul 1972 î.d.Hr. în comuna Racovița. Urme de locuire a Tălmaciului în perioada paleoliticului s-au descoperit ca urmare a unei periegheze pe malul Cibinului și Sadului care au scos la iveala câteva piese aparținând paleoliticului superior.

Coloniștii sași vor fi cei care vor întemeia Tâlmaciul în secolul XIII, atestarea sa documentară datând de la 1265 în documentele germane și 1318 în documentele românesti. În cele mai vechi documente, precum și altele mai noi, așezarea de la confluența Cibinului cu Sadu apare sub denumiri diferite: Tolmach, Tolmacz, Tholmacz, Tholmatsch, Thalmaez, pentru ca apoi în secolul XVI să apară sub numele de Talmesch, în mod frecvent.

O serie de autori au încercat să descifreze înțelesul acestui nume și care au fost motivele pentru care localitatea s-a numit așa. Astfel Gustav Kisch pornind de la denumirea maghiară a localității Tolmacs- care înseamnă traducător și având în vedere așezarea ei în apropierea pasului Turnu-Roșu pe unde se făcea un intens negoț și se vorbeau limbi diferite, consideră ca de aici ar veni numele așezării.

Unii lingvisti susțin că numele localității ar veni de la pecenegi, mai ales că în munții Cibinului, susțin ei, exista o serie de vârfuri ale căror nume ar fi de aceeași origine. Preotul evanghelic Johann Lebel afirma că numele localității ar veni de la Cartea Sfântă a Evreilor – Talmud.

Thomas Nagler explica această toponimie prin traducător, arătând totodată că Talmesch este un cuvânt de origine slavo-română. Dintre toate aceste explicații cea mai verosimilă ar fi aceea care traduce numele localității prin tălmaci, traducător.

În anul 1453 are loc un eveniment important și anume domeniul Tălmaciului este încorporat celor 7 scaune, printr-o diplomă de donație a regelui Ladislau al-v-lea din februarie 1453. Potrivit acestei diplome teritoriul împreună cu satele din jurul Tălmaciului nu au fost donate cu drept de proprietate celor 7 juzi, ci au fost anexate și încorporate la pământul crăiesc, bucurându-se de aceleași drepturi ca și cetățile celor 7 scaune. Egalitatea dintre sașii din scaune și părțile încorporate se vede și din faptul că teritoriul Tălmaciului , iar apoi și al Săliștei s-au numit scaune. Probleme serioase au avut sașii din Tălmaciu cu vecinii lor, locuitorii Tălmăcelului și ai Boiței.

De-a lungul istoriei sale Tălmaciu a avut onoarea să fie gazda unor capete încoronate. Evenimentele declanșate în Țara Românească prin revoluția lui Tudor Vladimirescu vor avea ecou și în ținuturile sibiene. Dacă spiritele românilor s-au aprins la vestea revoluției, nici sașii din Tălmaciu nu au fost străini de cele ce se petreceau peste munți. Pentru Tălmaciu, ca și pentru întreaga Transilvanie, primul război mondial a început în anul 1914. În războiul din 1914-1918 sașii din Tălmaciu și-au adus contribuția lor de sânge pe fronturile de luptă. Pe fundalul acestor evenimente se desăvârșește procesul de formare al statului național român, prin actul de la 1 decembrie 1918 când Transilvania revenea în granițele statului român.

Unirea a deschis noi perspective pentru locuitorii Transilvaniei, iar pentru românii din Tălmaciu, ea a permis o și mai mare afirmare politică și culturală. Noua epocă debutează cu un act politic important și anume reforma agrară. Prin aceasta și populația românească a primit pământ precum și locuri de casă în zona strada Râului. Deoarece creșterea populației românești impunea construirea unei școli și a unei biserici, s-au luat măsurile necesare pentru realizarea acestor două obiective. Noi perspective economice se deschid pentru așezarea de pe malul Cibinului. De la o localitate cu pronunțat caracter agricol, Tălmaciul devine treptat un centru comercial.

 

În anul 1938 la conducerea comunei vine primul primar român – Furdui Gherasim. Dar această perioadă de dezvoltare economică este întunecată de pregătirile pentru cel de-al doilea război mondial. După 23 august 1944, Tălmaciul va cunoaște suferința provocată de bombardamentele aviației germane. Dintre acestea cel mai puternic a fost cel din 7 septembrie 1944 când Tălmaciul va fi bombardat de 7 ori, aici aflându-se cantonată divizia a 8-a română. Regimul politic instaurat în România la 6 martie 1945 se va resimți și în Tălmaciu. În 1945 se va trece la aplicarea reformei agrare. Perioada de după război a avut și efecte benefice pentru localitate.

Modernizarea ei va duce la extinderea teritorială a comunei. Pe lângă locuințele construite deja în 1936 de Romanofir, se vor ridica acum pe ambele maluri ale Sadului, noi case, născându-se astfel noi cartiere – cel al blocurilor de pe drumul ce duce la Sadu și cel de pe deal – situat de-a lungul șoselei Sibiu – Vâlcea. Practic suprafața localității se dublează ea împărțindu-se în două: partea sasească și cea românească. Două stiluri arhitectonice se pot vedea și astăzi în Tălmaciu. Casele sașilor le recunoști ușor după porțile lor înalte care nu-ți permit să arunci nicio privire în interior, în timp ce locuințele românilor nu sunt atât de masive, iar gardurile lor au înălțimi medii. Această extindere teritorială s-a impus deoarece numărul populației a crescut treptat, datorită faptului că Tălmaciu devine centru industrial. Potențialul economic al localității atrage oameni din Moldova și Oltenia, care întemeindu-și gospodării vor rămâne permanent aici. În anul 1948 când are loc reorganizarea teritorială a țării, comunele Boița și Tălmăcel sunt desființate și trecute în subordinea localității Tălmaciu, ca sate, Tălmăcelul făcând parte și în prezent din teritoriul administrativ al Tălmaciului. Dar paralel cu creșterea numărului românilor din localitate scade numărul sașilor, ca urmare a fenomenului emigrarii și astfel dintr-o localitate majoritar germană devine o localitate românească. Dar împreună cu germanii și românii vor îmbogați Tălmaciu cu noi obiective culturale: un liceu, o nouă școală, un club, magazine, sunt doar câteva din realizarile acestei perioade. În anul 1989 Tălmaciu devine oraș.

Evenimentele din decembrie 1989 au cuprins și Tălmaciul, în ziua de 21 când muncitorii și intelectualii și-au exprimat nemulțumirea față de regimul Ceaușescu, îndreptându-se spre Sibiu, unde au participat la mitingul din Piața Revoluției. Tributul de sânge al tălmăcenilor a fost contribuția pe care ei și-au adus-o la instaurarea noului regim democratic.