Informatii

Orașul Tălmaciu

Tălmaciu (în dialectul săsesc Talmesch, germană Talmesch, Tolmisch, Gross Talmatsch, maghiară Nagy-Talmács, Nagytalmács, Talmács) este un oraș în județul Sibiu, Transilvania, România, format din localitatea componentă Tălmaciu (reședința), și din satele Colonia Tălmaciu și Tălmăcel.Orașul, cu o populație de 6.905 locuitori, se află la o distanță de 18 kilometri de municipiul Sibiu în direcția Râmnicu Vâlcea pe drumul național 7 și pe linia de cale ferată care leagă Transilvania de Oltenia. Localitatea este străbătută de râul Cibin (afluent al Oltului) și de râul Sadu.Conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Tălmaciu se ridică la 6.905 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 7.147 de locuitori.[2] Majoritatea locuitorilor sunt români (89,78%), cu o minoritate de romi (3,1%).[1] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (90,3%), cu o minoritate de creștini după evanghelie (1,94%). Pentru 5,88% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

Ca principal centru administrativ al zonei, orșsul Tălmaciu atrage populația din localităţile Tălmăcel și Boiţa, care nu au posibilitatea de dezvoltare, și implicit nici pe aceea de creare de locuri de muncă.

Afaceri și ocupație:

În orașul Tălmaciu populaţia activă își desfășoară activitatea cu precădere în industria textilă, confecţii, în industria lemnului, comerţ, industria prelucratoare iar în satele aparţinatoare mai ales în agricultură și creșterea animalelor dar și alte activităţi complementare (exploatarea lemnului, lemnărit, cărbunărit, brădărit).

Începând din 1990, în localitatea TĂLMACIU, au fost înregistrate la Registrul Comerțului un număr de 597 firme. Până la data actualizării (anul 2021) au rămas în funcțiune 271 firme dintre care 257 sunt încă active conform ANAF.

Circulaţia Rutieră:

Principalele căi de comunicaţie sunt reprezentate de:

drumul naţional DN7 care este și drum european E81, care traversează localitatea Tălmaciu pe o lungime de 3,20 km, cu denumirea de strada Unirii, drum de categoria a III-a;
• drumul judeţean DJ105G – stradă asfaltată cu denumirea de Gh. Lazăr, drum de categoria a III-a;
• drumul comunal DC61 cu denumirea de strada Băii și Tălmăcelului, ambele străzi fiind asfaltate, drumuri de categoria a III-a.
Din reţeaua principală de circulaţie mai fac parte și alte străzi de categoria a III-a, lungimea totală a acestora fiind de 17,8 km, din care 9,47 km sunt cu îmbracaminte din beton asfaltic, 1,1 km cu îmbrăcăminte de ciment și 3,1 km sunt de pământ sau cu o împietruire existentă.

Circulaţia Feroviară:

Prin centrul orașului Tălmaciu trece calea ferată care leagă orașul Sibiu de orașele Râmnicu Vâlcea și Brașov, aici fiind și un important nod de cale ferată. În partea centrală a orașului este amplasată gara de călători, iar în partea de nord o zonă a C.F.R. cu spaţii de manevră și depozitare.

Administrativ:

Teritoriul administrativ însumează 28.556 ha și este împărţit în două zone: o zonă pe malul drept al Oltului, care cuprinde localităţile Tălmaciu și Tălmacel și o zonă montană, în munţii Lotrului, care cuprinde păduri și pășuni cu stâne, urcând până la înălţimi de 2135 m (vârful Negovanu Mare).
În prima zonă a teritoriului administrativ, la confluenţa râurilor Sadu și Cibin, este amplasat orașul Tălmaciu – centrul administrativ al zonei. La 3 km spre vest, pe valea Tălmăcelului se află satul Tălmăcel, la 528 m altitudine, sat ce are o suprafaţă de 44,23 ha și este a doua localitate ca mărime (după suprafaţă).

graniţa dintre Tălmaciu-Veştem-Şelimbăr este reprezentată de Păşunea Balta Neagră – Pădurea Tălmaciu II – Râura.
graniţa dintre Tălmaciu- Racoviţa este reprezentată de terenul arabil numit Carpone.
graniţa dintre Tălmaciu-Turnu-Roşu este stabilită de Lunca Oltului.

Sat Tălmăcel

Prima atestare a satului Tălmăcel este dată în anul 1453, odată cu prima deplasare a regelui Ladislau al V-lea în această zonă, fiind menționat după documentele acelei vremi, alături de Talmesch-ul sasesc și Tălmăcelul românesc, acest lucru datorându-se probabil faptului că denumirea întregii zone cuprinsă între Cibin – Raul Sadu și pârâul Tãlmăcelului, sașii fiind așezați între Cibin și râul Sadu, iar românii între Raul Sadu și pârâul Tălmăcel.

Tot pentru prima dată apare în aceste documente și satul “Plopi”.
În ceea ce privește data aparției în istorie a localității Tălmăcel, sursele istorice săsești nu amintesc o dată precisă, poate și datorită faptului că până prin anul 1650 tălmăcenii nu au fost trecuți în nicio evidență ca fiind datori față de Universitatea Săsească. Aceasta ar duce la o primă concluzie că până în jurul anului 1500 locuitorii Tălmăcelului erau reprezentați în fața fiscului de către sași, ceea ce arată că aceștia au conviețuit mult timp împreună.

Deosebit de interesant apare în Diploma lui Ladislau din 1453 numele localității “Plopii”, căreia aproape toți care au cercetat zona nu l-au putut identifica locul pe care se găsea. Cel mai probabil, această așezare se găsea undeva pe comunicația Boița – Tălmăcel – Sadu, pe terenul care azi se numește Plopii Mari și Plopii Mici din teritoriul satului Tălmăcel, la 2 km depărtare de actuala vatră a satului, pe valea Tălmăcuțului.
Denumirea de Tălmăcel apare pentru prima oară în documentele timpului în anul 1488, ca un sat de 10 familii, în comparație cu Boița care avea 23 și Rășinari – 62 de familii. Cifrele par a fi deosebit de mici, acestea fiind probabil acele familii care plăteau dări la stat sau care se aflau în slujba familiilor aristocrate săseşti.

Cu timpul, populaţia satului Tălmăcel a crescut în mod continuu reuşindu-se construirea unei biserici a comunității române din această zonă în anul 1784.

La ultimul recensământ 2011 figurau 1203 locuitori.

Locuitorii din Tălmăcel s-au ocupat cu creşterea animalelor dar şi cu agricultura, dulgheritul şi construcţiile. Aceştia sunt vestiţi constructori de poduri. De fapt, între anii 1922-1926 au construit nu mai puţin de opt poduri peste cele trei pârâuri ce străbat satul.

Tălmăcelul se remarcă prin arhitectura tradiţională a caselor, străduţe înguste tipice localităţilor de munte, tradiţii bine păstrate şi mai presus de orice, obiceiul Udatul Ionilor, unic în aceste zone.

În sat se remarcă vechea biserică cu a sa legendă atât de frumoasă, iar dacă sunteţi interesaţi de viaţa locuitorilor din zonă vizitaţi muzeul etnografic.

Vă propunem şi o vizită la Cetatea de la Tălmaciu. Nu departe de Tălmăcel, pe drumul spre Tălmaciu, la aproximativ 1 km distanţă, pe dealul La Ruine se găsesc zidurile unei foste cetăţi medievale. În secolul XIV, locuitorii din zonă se mândreau cu cea mai mare cetate din Transilvania. Aceasta avea rol de punct de observaţie a Trecătoarei de pe Valea Oltului şi a drumurilor comerciale ce intrau în Transilvania. La scurt timp, cetatea şi-a pierdut din măreţie, astăzi mai putem admira doar ruinele acesteia.